miercuri, 28 august 2013

Cele mai importante sfaturi din legislaţia rutieră care cuprind TESTE AUTO bine structurate.



De obicei, nici cele cinci paliere nu mai sunt perfect în linie, ceea ce, de asemenea, cauzează frecări interne suplimentare. Acestea se traduc cu o risipă de benzină care, de obicei, trece neobservată. Aproape totdeauna defectele de acest gen se descoperă foarte târziu, abia cu ocazia unei reparaţii capitale. 

Pentru mai multe detalii, în conformitate cu aceste sfaturi pentru conducătorii auto, se poate accesa acest site de teste auto care la rândul lui oferă mult mai multe informaţii cu privire la legislaţia rutieră compusă din multe capitole, mai oferă şi chestionare auto DRPCIV. Elevii şcolilor de şoferi, au acum la dispozizie o gramadă de sfaturi relevante care le sunt de ajutor şi de folos în viaţa de zi cu zi. Dar între timp, e bine să mai repetăm din când în când şi să ne folosim de chestionarele auto, întrebările DRPCIV care au răspunsuri corecte, evidenţiate prin culoarea roşie. Indicatoarele şi marcajele rutiere sunt cu explicaţie şi cu imagine de fererinţă, ceea ce rezultă la un click pe explicaţia respectivă a imaginii rutiere. 

În continuare:  aici este vorba de un risc al cumpărării unei maşini de ocazie, despre care nu putem şti ce „tratament” a suferit. Arcurile supapelor slăbite fac ca, în special la turaţiile relativ ridicate, supapele să întârzie la revenire. Deci, la „încrucişare”, respectiv la terminarea fiecărui ciclu, supapa de evacuare se va închide mult mai târziu după ce supapa de admisie s-a deschis. Cu alte cuvinte, „încrucişarea” supapelor se măreşte fără ştirea noastră. Efectul: o bună parte din amestecul proaspăt se duce direct în evacuare. Slăbirea forţei arcurilor de supapă poate fi cauzată fie de „obosirea” materialului, fie de mersul motorului fără apă. Şi acest defect se înscrie în lista operaţiilor care, de obicei, se remediază numai cu ocazia unei reparaţii la motor. Comanda distribuţiei prin lanţ „sărită” de la. 

Dacă lanţul este foarte uzat se poate întâmpla ca pinionul axului cu came să „rămână în urmă” cu un dinte. În astfel de cazuri, distribuţia se deranjează, iar puterea motorului scade apreciabil. Aceasta desigur conduce la risipă de benzină, deoarece, ca sa mergem de exemplu cu 70 kilometri pe ora, va trebui să apăsăm pe accelerator mai mult decât la motorul în stare normală. Din fericire, orice conducător cu o oarecare experienţă observă scăderea de putere a motorului precum şi un „sforăit” accentuat produs de carburator. Remediul costă uneori mai mult decât înlocuirea normală a unui lanţ uzat, deoarece capacul distribuţiei poate fi spart.

sâmbătă, 11 mai 2013

Recomand site-ul de chestionare C-DRPCIV.RO.


Un coleg mi-a recomandat acest site de chestionare DRPCIV.
Oricum, aveam nevoie având în vedere că fac şcoala de şoferi.
În schimb, pentru toţi elevii şcolilor de şoferi este necesar acest site...

De ce? Pentru că conţine toate întrebările DRPCIV cu răspunsuri corecte.
Acele întrebări cu răspunsuri se găsesc în meniul site-ului, la elementul Întrebări DRPCIV.
Răspunsurile corecte sunt marcate cu culoarea roşie.

Pe deasupra, tot conţinutul este gratuit, iar site-ul nu necesită sub nici o formă înregistrare de cont.
Pentru mai multe detalii, vizitaţi site-ul. :D
Succes la învăţat!

luni, 22 aprilie 2013

joi, 21 martie 2013

Windows 8 LOGO Photoshop


Pasul 1: Se alege o poza oarecare.
Pasul 2 : Se multiplica layeru.
Pasul 3: Se apasa Shift Ctrl U.
Pasul 4: Se multiplica layeru care a fost multiplicat mai devreme.
Pasul 5 : Se apasa Ctrl I
Pasul 6: Mergem la sectiunea de Layer > Color Dodge
Pasul 7: Mergem la Filter > Blur >  Guassian Blur si alegem un numar intre 1 si 3 . Apasam Ok la sfarsit.
Pentru mai multe informatii accesati urmatorul link : aici 

luni, 18 martie 2013

joi, 14 martie 2013

Photoshop Opacity!


Decuparea unei imaginii cu un persoana, 400x400 , copiata in alta pagina de 800x400.
Se da crop la fata persoanei, dupa care se copiaza layeru.
Se copie in rand fiecare poza, multiplicarea acesteia, 10 layer a 10 fete.
Prima poza  trebuie sa aibe opacitatea90%, a 3-a 80%, a 4-a 70 %, a 5-a 60 %, a 6-a 50%, a 7-a 40 % , a 8-a 30%, a 9-a 20%,  iar ultima 10 %.

Photoshop White & Black Bars!


Se alege o poza cu rezolutia de 600x600.
Se schimba nunata culorilor in alb&negru.
Se traseaza o bara peste poza, bara alba, bara alba cu transparenta de 50% dupa care o alta bara neagra.
Tot asa pana se ajunge la 10 bare.

joi, 7 martie 2013

Afro Girl






Aplicarea unei texturi pe unei suprafete dificile, cum ar fi parul din poza 1 de sus. Este necersar de foarte mult timp pentru a decupa o poza cu toate detalile ei. Prin cativa pasi putem reduce timpul si efectuarea decuparii vizualizand acest tutorial : link aici

PowerPoint Photoshop Edit Zilele Scolii!


joi, 28 februarie 2013

miercuri, 27 februarie 2013

luni, 25 februarie 2013

A post on some blackboard wood!



Wood Word!


Litere arse in lemn, facute in photoshop.
Sursa : aici

joi, 14 februarie 2013

Background


1. Background a4 21.0x29.7 cm
2. Poza grup decupata, marginile lasate inauntru.

duminică, 10 februarie 2013

Golden/ Silver Letters!




Gold/Silver text facut in photoshop doar prin cateva modificari ale textului dat si balanta dintre negru (umbra)/gablen/gri/argintiu ce formeaza un scris placat/facut din aur/argint. Pentru mai multe detalii accesati link-ul din descriptie.
Link:YouTube

joi, 7 februarie 2013

Lectie Spatiu De Recapitulare

In imaginea de mai sus se poate vedea, un rezultat facut in Html.
Cele 2 bile ( PacMan Blue & Red ) au fost realizate cu ajutorul Photoshop-ului. Bila rosie se misca in partea dreapta, iar cea albastra in partea stanga.  Aceste miscarci au fost realizate in HTML.
Background-ul este facut deasemenea in Photoshop, acel drum care se intersecteaza cu bulinele.

duminică, 13 ianuarie 2013

Windows 8

Windows este un sistem de operare, la fel ca Windows 7, Vista etc.
Prin sistem de operare Windows, putem desfasura anumite operatii cum ar fi : programe, site net etc.
Adica putem sa facem cam ce vrem, sa zic asa. Ne ajuta face bine la noi.
Windows 8 e update de la Windows 7, e mult mai "performant" sa zic asa. Mai multe optiuni, scripturi, ruleaza mai bine etc.