Micul Paris cum era numita Oradea Mare la începutul veacului al XX-lea, lasa si astazi impresia unui oraa trait in spiritul unei atmosfere de la belle epoque”. Aceasta senzatie ne este transmisa de arhitectura secession, care ofera distinctie aparte asezarii situate pe malurile Crisului Repede si contine inca forta de a transpune intr-o realitate existentiala ce a fost specifica anilor de trecere in ultimul secol al mileniului al II-lea. Dar,in egala masura,te domina si impresia de durabilitate,de prezenta a unei comunitati umane care de milenii s-a aflat situata la rascruce de mari drumuri comerciale, la intalnirea dintre civilizatiile lumii, cu prioritate circumscrise Occidentului şi Orientului.
Societatea oradeana contemporana este mostenirea unei istorii care intr-o durata lunga a condiţionat mereu progresul asezarii,a servit puterii în valoare a intereselor de moment ale fortelor politice din Europa Centrala si Sud-Est. Este însa tot atat de adevarat ca Oradea a fost si este un loc unde au coexistat secole de-a randul grupuri etnice diverse,care fiecare în parte au contribuit la conturarea unui ambient uman stimulator intru implinire sufleteasca.
Cladirile, intocmai ca si oamenii, isi au propria biografie. Viata mai lunga sau mai scurta a lor ascunde bucuriile si tristetile, implinirile sau neimplinirile unor generatii de oameni care au locuit in ele. Amprenta lor face ca fiecare cladire sa-si aiba istoria ei iar suma acestor istorii ne ofera, intr-o forma mai generala, istoria
urbei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu